DESPRE NOICofetarie
Cofetăria Central este parte din viața orașului Tulcea încă din 1992. De peste trei decenii, suntem martorii unor povești dulci de familie – copiii care ne treceau pragul în anii ’90 vin astăzi cu propriii copii, în căutarea acelorași gusturi familiare.
Iar noi am crescut odată cu ei. Pe măsură ce gusturile s-au rafinat, ne-am adaptat și noi: am păstrat cu grijă rețetele noastre de prăjituri clasice, dar am adăugat și creații moderne, inspirate de preferințele noilor generații.
.
Astăzi, deserturile noastre sunt preparate în laborator propriu, cu aceeași grijă și pasiune ca la început – dar într-un spațiu nou, modern, dotat la cele mai înalte standarde.
De peste 30 de ani, CENTRAL HORECA S.R.L. activează neîntrerupt în domeniul alimentației publice din Tulcea – o poveste de continuitate și încredere.
COFETARI PASIONAȚIpasiune
Satisfacția clienților este rezultatul experienței și pregătirii profesionale a cofetarilor noștri. Din 1992, Cofetăria Central se bazează pe menținerea unor echipe formate din cofetari dedicați meseriei. Personalul înalt calificat este punctul nostru forte.
TEHNOLOGIE MODERNĂcalitate
Noua linie de producție nu înseamnă o automatizare completă a întregului proces de fabricare, ci de automatizări punctuale la nivelul unor faze de producție. Modelul companiei va rămâne, în continuare, cel de Lean Manufacturing, combinând tehnicile artizanale și timpii mici de la producție la servire, care au consacrat compania pe piață, cu creșterea eficienței și a productivității prin automatizarea fazelor repetitive din producție și a creșterii volumelor echipamentelor.
PROGRAM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua ut.
mon - fri
Closedsaturday
Closedsunday
Closed
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.



